Cum comunică copiii – prin desen (pentru copii cu vârsta până la 3 ani)

Copiii îşi exprimă emoţiile, sentimentele, frustrările, temerile foarte uşor prin desen. Deşi noi nu înţelegem pe deplin, ei povestesc multe prin liniile şi curbele pe care le creează, prin poziţionarea pe pagină, prin culorile folosite şi chiar şi prin cât de mult apasă cu creionul pe hârtie. Putem înţelege multe legat de personalitatea lor şi putem descifrăm detalii legate de ceea ce ei încearcă transmită.
Îi place sau nu picteze cu mâinile? Ce instrumente foloseşte? Cât de mare e coala de hârtie?
Uneori, în funcţie de caz, putem înţelege multe şi prin prisma instrumentelor (şi a tehnicii) pe care cei mici le (sau o) aleg pentru a se exprima. Atunci când ei doresc mai degrabă deseneze cu mâinile şi nu îideranjează se murdăresc, înseamnă cel mic nu este inhibat în vreun fel şi se simte liber se exprime indiferent de cât de mult se murdăreşte. Din contra, atunci când copilul se stresează s-a murdărit şi nu mai vrea picteze deoarece este colorat pe mânuţe, ni se transmite un semnal clar noi, ca părinţi, ar fi bine nu insistăm în privinţa curăţeniei, îi explicăm cu blândeţe toate culorile se curăţă lasfârşit şi poate picta în voie. Putem îi arătăm pictăm şi noi împreună cu el cu ajutorul mâinilor, încurajându-l astfel.
Atunci când aleg deseneze cu carioci mai groase, poate fi un semn sunt hotărâţi, nu sunt dispuşi se aplece asupra foii şi se concentreze pe un desen creat cu creionul ascuţit. Bineînţeles, acest lucru depinde şi de vârstă: un copil mai mic poate preferă cariocile şi datorită faptului le poate ţine mai bine în mânuţă. Dar, odată ce se descurcă cu mai multe instrumente de scris, şi alegerea acestora ne poate spune ceva despre cum se simte copilul în acel moment.
Mărimea colii de hârtie (sau a spaţiului ocupat – căci uneori îi lăsăm pe copii se exprime desenând pereţii) contează şi ea. Aceasta ne arată care este spaţiul pe care copilul doreşte îl ocupe – cu cât este mai mare, cu atât copilul este mai expansiv, doreşte acapareze tot. Asta nu înseamnă neapărat (sau de fiecare dată) un copil care ocupă puţin spaţiu este un copil sensibil, ci poate ne arate cel mic este capabil se concentreze.
Umple toată pagina cu desene – sau doar o parte?
Un copil sociabil, cu fire deschisă, solară, va umple întreaga foaie cu desenele sale, fără restricţii sau temeri. Dr. Evi Crotti ne confirmă acest copil este sigur de afecţiunea pe care o primeşte.
Din contră, „un copil care ocupă spaţiul din partea de jos sau la stânga foii are mare nevoie de dragoste, de mângâierea şi protecţia părinţilor, mai ales a mamei” (Dr. Evi Crotti – Desenele copilului tău. Interpretări psihologice). Dacă desenul este făcut în partea de sus sau în dreapta foii, copilul este mai degrabă visător şi are nevoie stea mai mult în mediul extern, se mişte pentru a-şi exprima vitalitatea, are nevoie de comunicare. Totodată, partea dreaptă este asociată cu tatăl.
De unde începe deseneze?
Copiii mici, care abia au început deseneze, vor folosi o poziţie centrală, subliniind astfel egocentrismul care îi caracterizează în mod natural.
Începerea de la marginea foii poate indica o inhibiţie ori sentimentul de înstrăinare faţă de mediu. Este ca şi cum ar fi împiedicat exploreze, investigheze şi ocupe locul pe care-l aşteaptă în exprimarea propriilor sentimente. ” (Dr. Evi Crotti – Desenele copilului tău. Interpretări psihologice).
Şi marginea aleasă conteazăpartea stânga este asociată în mod tradiţional cu trecutul, cu siguranţa oferită de braţele mamei, pe când partea dreaptă este, cum am spus şi mai devreme, asociată deschiderii, dorinţei de creştere, de explorare.
Cum îl putem încuraja pe copil se exprime mai mult prin desen?
Este simplu: oferiţi-i toate ustensilele necesare desenului (culori, carioci, creioane, pensule, hârtie), stabiliţi care sunt regulile – unde are voie şi unde nu are voie deseneze şi lăsaţi copilul se exprime.
Nu este nevoie oferiţi instrucţiuni. Un copil care nu este îndrumat la fiecare mişcare se va simţi liber se exprime, va avea încredere în el şişi va arată independenţa.
Staţi alături de copil în timp ce desenează. Observaţi-i mişcările, frustrările, reuşinţele, fiţi acolo pentru el atunci când are nevoie.
Încurajaţi-l pe cel mic deseneze atunci când se simte nervos, dar şi atunci când se simte fericit. Va înţelege astfel şi acesta este un mod de exprimare a ceea ce simte şi se va folosi de el în situaţiisimilare.
Păstraţi creaţiile copilului pentru a-i arăta ceea ce a creat este valoros pentru voi ca părinţi.
Şi nu în ultimul rând, nu uitaţi desenul, deşi poate exprime multe prin felul în care a fost realizat, este şi o modalitate a copilului de a experimenta, de a se juca liber pentru a afla mai multe despre ceea ce simte, ce vede şi înţelege din mediul înconjurător.