Gestionarea furiei părinților – curs video

70,00 lei

Gestionarea furiei părinților printr-o mai bună înțelegere de sine și prin tehnici care să îți vină în ajutor atunci când ești în iureș.

Descriere

Gestionarea furiei părinților este un curs video, înregistrat, axat pe a aduce soluții practice cu empatie și înțelegere.

Scopul cursului este de a te ajuta în gestionarea furiei și a emoțiilor dificile printr-o mai bună înțelegere de sine și a ceea ce este în spatele reacției de prim moment. Te ajut la crearea unui mediu familial fericit, cooperant, coeziv.

Situația în care ești acum

Vrei să fii un părinte mai calm. Știi că tu nu ești așa, dar uneori nu te poți abține. Ajungi să țipi la copil, iar apoi, când apele se liniștesc, te întrebi:

  • De ce ajunge mereu să mă enerveze copilul cu aceleași gesturi, cuvinte sau acțiuni?
  • Ce se întâmplă în creierul meu de ajung să îl văd ca pe un inamic?
  • Cum fac să mă opresc din a țipa la el sau cum o pot face mai rar?

Triggerul este acel “ceva” care “îți apasă butoanele”, acel lucru care îți umple paharul și te face să răbufnești. Este, poate, lucrul care te deranjează cel mai mult la comportamentul copilului și care te face să ieși din starea de calm și să nu mai poți reacționa cu empatie și răbdare.

Aceste triggere aduc la suprafață furie doar pentru a masca alte emoții: neputință, frică, dezamăgire. Dar cum cele din urmă ne lasă vulnerabili în fața celorlalți, alegem în mod inconștient furia ca modalitate de expresie.

Ce acoperă cursul?

  • Ce facem pentru a ne rezolva triggerele?
  • Cum putem să ne gestionăm sănătos furia?
  • Ce este în spatele furiei?
  • Ce tehnici există pentru a reacționa calm pe moment?
  • Cum ne putem ajuta pentru a deveni un părinte conștient?

Te ajut cu răspunsuri la întrebările de mai sus, îți ofer ghidaj, soluții, tehnici care să îți vină în ajutor atunci când ești în iureș, oferindu-ți cursul despre gestionarea furiei părinților în format video, înregistrat, astfel încât tu să îl poți urmări în tihnă, fără constrângeri.

Curs destinat părinților cu copii cu vârsta între 0 și 7 ani.

Curs video, înregistrat, cu durata de 40 de minute.